În perioada 26-29 martie, comunitatea Ambasadorilor de Învățare s-a reunit la București, într-un spațiu dedicat dialogului, colaborării și dezvoltării strategice. Evenimentul a adus împreună membri ai rețelei, formatori și reprezentanți ai Agenției Naționale, într-un cadru care a îmbinat reflecția cu acțiunea.
O comunitate care crește împreună
Evenimentul a debutat cu sesiunea de deschidere și mesajul Agenției Naționale adresat participanților. În intervenția sa, directorul ANPCDEFP, Adrian Georgescu, a lansat o întrebare provocatoare – „Cum ar arăta lumea fără Erasmus?” – invitând ambasadorii la reflecție asupra impactului real al programului. Mesajul a pus în evidență rolul esențial pe care aceștia îl au în comunitățile lor și importanța muncii pe care o desfășoară în promovarea valorilor europene și a oportunităților de învățare.
Un punct central al dimineții l-a reprezentat discuția despre oportunitățile de sinergie pentru 2027, care a pus în relație Rețeaua de Formatori Erasmus+ și ESC cu Rețeaua Ambasadorilor de Învățare. În a doua parte a zilei, întâlnirea Ambasadorilor a continuat cu:
-
atelierul „Europa în cartier”, axat pe schimb de bune practici;
-
sesiunea de lucru privind rolul Ambasadorului în 2026, cu accent pe contribuții pentru viitoarea acreditare Erasmus+.

Competențe pentru impact în comunitate
Următoarea zi a fost dedicată dezvoltării de competențe relevante pentru activitatea ambasadorilor. Dimineața a inclus:
-
un atelier nonformal despre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, centrat pe modul în care acțiunile noastre afectează planeta (facilitat de Andrei Dobre);
-
sesiunea de Dream Management, orientată spre clarificarea obiectivelor personale și profesionale (facilitat de Mirela Oprea).
După-amiaza a fost organizată în două runde de ateliere paralele:
-
strategii de promovare și utilizarea AI în comunicare și diseminare (facilitat de Raluca Ciochină);
-
pilula de Includere și Diversitate (facilitat de Ana-Maria Grădinariu).

Întâlnirea s-a încheiat cu stabilirea direcțiilor de lucru și a priorităților pentru perioada următoare.