Rețea promotori Erasmus+

Actualizat: 6 septembrie 2026

De ce o rețea de promotori Erasmus+?

Programul Erasmus+ oferă studenților oportunități valoroase de mobilitate pentru studiu și practică în străinătate. Ne dorim ca tot mai mulți studenți din universitățile din România să profite de aceste oportunități, dar și ca elevii de liceu să afle din timp că pot studia în afara țării prin Erasmus+, chiar dacă aleg să urmeze un program de studii la o universitate din România.

Cei mai potriviți pentru a transmite aceste mesaje sunt chiar foștii participanți la mobilități Erasmus+, studenți care pot vorbi din propria experiență și pot răspunde concret întrebărilor și preocupărilor viitorilor beneficiari.

Rețeaua promotorilor Erasmus+ este dezvoltată prin proiectul Promotori Erasmus+, implementat de Erasmus Student Network România (ESN România), cu sprijinul ANPCDEFP.

Anual o echipă de voluntari ESN România contribuie activ la promovarea mobilităților Erasmus+ în universități și licee din întreaga țară.

Promotorii Erasmus+ au ca obiectiv principal:

  • promovarea mobilităților Erasmus+ de studiu și practică
  • informarea studenților și elevilor cu privire la beneficiile, oportunitățile și condițiile de acces la aceste mobilități
  • creșterea gradului de încredere și interes față de experiențele internaționale de învățare

Pentru a-și desfășura activitatea, promotorii colaborează cu Birourile Erasmus+ din universități și inspectorii pentru programe educaționale europene, în vederea organizării de sesiuni de informare și evenimente dedicate Erasmus+.

În cadrul activităților de promovare, promotorii:

  • susțin prezentări și sesiuni interactive în universități și licee
  • explică parcursul unei mobilități Erasmus+ și pașii de urmat
  • oferă exemple concrete din propria experiență de mobilitate
  • evidențiază sprijinul oferit de ESN înainte, pe durata și după finalizarea mobilității Erasmus+

Promotorii sunt pregătiți anual în cadrul unui training național, organizat de Agenția Națională, care include teme precum programul Erasmus+ și mobilitățile studențești, comunicare și vorbit în public, tehnici de promovare și facilitare.

Pentru detalii suplimentare vizitează site-ul www.esn.ro, urmărește pagina de Facebook ESN România sau contactează coordonatorul național al proiectului la PromotoriErasmus@esn.ro .
HARTA

Citesc 1.0×