sigla Uniunii Europene
buton versiunea engleza
sigla Uniunii Europene

Pădurea Erasmus+ din județul Vâlcea

2928 Vizualizări
Data: 4 Februarie 2025

Pădurea Erasmus+ din județul Vâlcea

 
Inițiativa Agenției Naționale pentru Programe Comunitare și Formare în Domeniul Educației de a sprijini cu consecvență strategia de intervenție directă care se adresează protejării mediului și combaterii schimbărilor climatice, susținute și de programele educaționale ale Uniunii Europene prin creearea de păduri Erasmus în România a găsit la Vâlcea parteneri dornici să susțină această inițiativă.
 
Astfel, ANPCDEFP,  Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Direcția Silvică,  împreună cu elevi de la :
 
Liceul Tehnologic Forestier
Colegiul Energetic
Colegiul Național de Informatică "Matei Basarab"
Liceul Tehnologic "General Magheru", Râmnicu Vâlcea
își vor uni forțele pentru a contribui  la împădurirea cu 5000 puieți pe o suprafață de 1 ha, în Fețeni, județul Vâlcea.
 
Ca de fiecare dată profităm de prezența în teritoriu și vă invităm la povești Erasmus.
Poveștile Erasmus vor fi despre Educația Adulților. Seminarul de informare va avea loc la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul Râmnicu Vâlcea, în data de 12.03.2025, ora 12.30.
Sunt așteptați reprezentanți ai Bibliotecilor, Asociaților de Părinți din instituțiile de învățământ precum și reprezentanți ai altor asociații interesați de scrierea de proiecte în domeniul Educației Adulților.
 
Nu rata întâlnirea cu noi!

Adăugat de: Andra Dobre

2928 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
22 Septembrie 2026 - 28 Septembrie 2026
Loc desfăşurare
Letonia
Perioada:
1 Ianuarie 2021 - 31 Decembrie 2027
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti
ULTIMELE ştiri
08 Iulie 2026

ANPCDEFP aduce la cunoștință următoarele clarificări privind condițiile de ieșire din România a minorilor care participă la mobilități Erasmus+.

15 Iunie 2026

Comisia Europeană vrea să-ți afle părerea! Trimite-ți observațiile până pe 19 iunie.

ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
22 Septembrie 2026 - 28 Septembrie 2026
Loc desfăşurare
Letonia
Perioada:
1 Ianuarie 2021 - 31 Decembrie 2027
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti
ULTIMELE ştiri
08 Iulie 2026

ANPCDEFP aduce la cunoștință următoarele clarificări privind condițiile de ieșire din România a minorilor care participă la mobilități Erasmus+.

15 Iunie 2026

Comisia Europeană vrea să-ți afle părerea! Trimite-ți observațiile până pe 19 iunie.

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.