Atelier online mobilitatE+, Tineret ANULAT

Termen de înscriere
06 . 02 . 2022
Perioada
10 Februarie 2022 - 15 Februarie 2022
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Online, Online
Organizator
ANPCDEFP
Responsabil(i):
Tip eveniment
Curs
Înscriere la eveniment
Termenul de înscriere la eveniment a expirat.
223 Vizualizări

Atelier online Proiecte de mobilitate Tineret

Conectează-ți comunitatea la lume!

Acest atelier face parte din oferta de formare a ANPCDEFP destinate organizaţiilor eligibile pentru a obține finanțare și este susținut de membrii rețelei de formatori Erasmus+.  Atelierul este dedicat dezvoltării de proiecte de mobilitate în cadrul programului european pentru educaţie, formare profesională şi tineret Erasmus+, domeniul Tineret.

Cui i se adresează acest atelier?

Acest atelier se adresează  membrilor în echipele de proiect și reprezentanți ai:

  • asociațiilor, ONG-urilor non-profit sau ONG-uri europene în domeniul tineretului, organism public de la nivel local, regional, național;

  • unei întreprinderi sociale;

  • unui organism cu scop lucrativ activ în domeniul responsabilității sociale a întreprinderilor;

  • unui grup informal de tineri.

Sunt vizate organizațiile care oferă oportunități de învățare nonformală tinerilor, care derulează activităţi specifice  domeniului tineret şi care nu au mai coordonat proiecte de mobilitate aprobate în România prin programul Erasmus+, domeniul Tineret.

Atelierul MobilitatE+ se adresează celor care:

  • sunt interesați să depună candidaturi pentru proiecte de mobilitate ERASMUS+, domeniul Tineret, cu impact la nivel organizațional și comunitar.

  • au identificat în organizație/instituție nevoi specifice în scopul învățării prin dezvoltare de competențe relevante pentru dezvoltarea profesională.

  • încurajează noi practici organizaționale și doresc creșterea calității activităților pentru tineret în general.

  • au autoritatea și capacitatea de a valorifica în organizație/instituție competențele dobândite în cadrul atelierului prin finalizarea procesului de scriere, depunerea unei candidaturi și implementarea unui proiect Erasmus+.

  • pot să își asume participarea la toate cele 4 zile de atelier și sunt dispuși să completeze integral formularele de candidatură şi de evaluare acordând seriozitate și timp fiecărui câmp.

De ce să participi la acest atelier?

Pentru că și tu poți schimba în bine comunitatea ta!

Scopul atelierului este să ofere un cadru adecvat de interacțiune și sprijin personalizat pentru finalizarea etapei de elaborare și pentru completare unui formular de candidatură specific unui proiect de mobilitate, domeniul tineret, în cadrul programului Erasmus+.

În structura atelierului etapele de lucru individual pe formularul de candidatură sunt acompaniate și de etape scurte de expunere a unor conținuturi teoretice,  dar mai ales de  discuții de grup și/ sau de clarificare a întrebărilor specifice ale participanților.

La finalul cursului participanții:

  • vor avea un grad crescut de înțelegere a programului Erasmus+ și a Acțiunii cheie 1 – proiecte de mobilitate și, în mod specific, a domeniului Tineret.

  • vor avea capacități crescute de a completa corect și complet formularul de candidatură pentru proiecte de mobilitate Erasmus+, domeniul Tineret.

  • vor avea o motivație crescută de a depune proiecte de mobilitate Erasmus+.

Ce teme se abordează în cadrul atelierului?

Tematicile abordate pentru completarea formularului de candidatură sunt următoarele:

  • Informații generale privind specificul și noutățile programului Erasmus +  și domeniul tineret (ID organizațional, spațiile virtuale specifice -platforma, site, alte elemente cu caracter general despre program)

  • Condiţii de eligibilitate în cadrul unui proiect Erasmus+ mobilități în domeniul tineret

  • Nevoi, obiective şi activităţi specifice acestui tip de proiect

  • Rezultate, impact, indicatori

  • Monitorizarea și evaluarea rezultatelor

  • Recunoaşterea rezultatelor învăţării

  • Follow up

  • Profilul și rolul instituțiilor implicate în proiect - aplicant, parteneri

  • Elemente de bază privind managementul proiectului

Atelierul se desfășoară pe parcursul a patru zile. Fiecare zi de atelier are alocate patru ore de lucru, structurate în două sesiuni a câte 90 de minute, în intervalul orar 9.00-13.00, cuprinzând și una sau două  pauze de 15-20 de minute.

Care sunt criteriile de eligibilitate și selecție? Te rugăm să le parcurgi AICI

NB: Vor avea prioritate reprezentanţii organizațiilor/instituțiilor care nu au mai coordonat niciun fel de proiect Erasmus+.

Alte condiții și recomandări pentru participare

Nu vor fi aprobate candidaturile aflate în următoarele situații:

- sunt identificate alte candidaturi identice cu acestea.

- argumentarea și justificarea candidaturii sunt pentru un alt tip de atelier (ex. ParteneriatE+).

La selecție se va urmări prezența unui număr cât mai mare de organizații/instituții. Astfel participarea celei de-a doua persoane din aceeași organizație/instituție este posibilă doar în cazul în care la termenul limită nu s-au înscris suficiente organizații/instituții reprezentate, regula generală fiind aceea de a selecta o singură persoană dintr-o organizație/instituție.

Recomandăm fiecărui participant  să parcurgă secțiunile relevante din Ghidul Programului dedicate domeniului pentru care se realizează atelierul și Apelul Național la Propuneri de Proiecte (disponibile AICI) și să urmeze instrucțiunile primite prin email de la formatori dacă a fost selectați să participe la atelier.

Totodată este necesar să vină la atelier cu o bună înțelegere a nevoilor organizației/instituției pe care o reprezintă și cu o viziune asupra modului în care pot sprijini dezvoltarea capacităților lucrătorilor de tineret și a tinerilor prin activități de mobilitate în scopul învățării.

Rezultatele selecției vor fi publicate după finalizarea perioadei alocate pentru înscriere, în pagina evenimentului.

Ce costuri presupune?

Atelierul se organizează online prin intermediul platformei ZOOM. Nu se percepe taxă de participare.

Cursul se va desfășura in zilele de 10-11 februarie, respectiv 14-15 februarie 2022, în intervalul orar 15.00-19.00

Cadrul necesar pentru participarea la atelierul online:

  • asigură-te că verifici mailul în ziua anterioară începerii cursului, acolo vei primi și link-ul de înregistrare pentru platforma online și parola;

  • asigură-te că spațiul în care te vei afla în timpul sesiunilor este unul liniștit, fără zgomote sau împărțit cu alte persoane care au activități perturbatoare în același timp;

  • asigură-te că poți avea o conexiune optimă/ stabilă la internet;

  • asigură-te că poți aloca timpul corect pentru sesiuni. Chiar dacă este un atelier online, trebuie să fii prezent și activ pe platforma indicată în orele de atelier;

  • asigură-te că ai acces la aparatura indicată: laptop/ computer/tabletă, căști cu microfon + smartphone. În unele momente se va lucra în același timp pe laptop și smartphone, iar căștile asigură un spațiu fonic mai curat;

  • asigură-te că poți susține un comportament adecvat în timpul orelor online (ex: nu lucrăm alte sarcini online, nu facem alte activități în același timp).

  • tipurile de platforme care se vor folosi: ZOOM, Padlet, Mentimeter. Persoanele selectate vor primi mai multe detalii cu privire la accesul pe platforme și detaliile tehnice.

Informații despre certificatele de participare la curs și regulamentul GDPR

Vă dorim succes!



Adaugat de: Cornel Stinga
Termen de înscriere
06 . 02 . 2022
Perioada
10 Februarie 2022 - 15 Februarie 2022
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Online, Online
Organizator
ANPCDEFP
Responsabil(i):
Tip eveniment
Curs
Înscriere la eveniment
Termenul de înscriere la eveniment a expirat.
223 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
19 Mai 2024 - 23 Mai 2024
Loc desfăşurare
Spania
Perioada:
2 Iulie 2024 - 6 Iulie 2024
Loc desfăşurare
România
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
19 Mai 2024 - 23 Mai 2024
Loc desfăşurare
Spania
Perioada:
2 Iulie 2024 - 6 Iulie 2024
Loc desfăşurare
România
 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.