Vrem să convingem cât mai mulți studenți de la universități din toată țara să meargă într-o mobilitate de studiu sau de practică într-o altă țară prin programul Erasmus+. Totodată, vrem ca elevii de liceu să afle din timp că visul de a studia în străinătate este posibil prin Erasmus+ și dacă aleg să urmeze un program de de studii la o universitate din România. Și cine sunt cei mai potriviți să încurajeze studenții și elevii dacă nu chiar foști participanți la mobilități studențești Erasmus+. Proiectul Promotori Erasmus+ a ajuns la cea de-a cincea ediție și continuă în 2018 cu o nouă echipă de voluntari ce va continua promovarea mobilităților studențești Erasmus+ în universități și licee din toată țara. Acest proiect este desfășurat de Asociația Erasmus Student Network (ESN) România cu sprijinul ANPCDEFP. Temele abordate Promotorii au în vedere promovarea mobilităților Erasmus+ de studiu și practică, diseminarea informațiilor referitoare la beneficiile și oportunitățile oferite de acest tip de mobilități, cât și la desfășurarea și modul de acces la acestea, către studenții și elevii din România. Pentru a realiza acest lucru, promotorii vor colabora cu Birourile Erasmus+ din universități și cu inspectorii școlari pentru organizarea și susținerea sesiunilor de informare Erasmus+. Activitățile din cadrul acestui proiect presupun promovarea programului Erasmus+ pentru învățământ superior, punând accent pe oportunitățile și beneficiile pe care mobilitățile de studiu și practică le oferă studenților. În cadrul prezentărilor pe care le vor susține, promotorii vor da exemplul propriu al experienței anterioare de mobilitate și vor evidenția sprijinul pe care ESN îl oferă înainte, în timpul și după încheierea experiențelor Erasmus+. Cine sunt promotorii? Sunt 17 voluntari ESN România, foști participanți la mobilități de studiu sau de practică Erasmus+, care în următoarele luni își vor dedica timp pentru a merge în universități și licee pentru a le oferi mai multe informații despre program actualilor sau viitorilor studenți. Așadar, aceștia vor susține prezentări sau vor desfășura acțiuni de promovare pe parcursul acestui an. Pregătirea promotorilor se realizează anual în cadrul unui training organizat la București la sediul ANPCDEFP în care se realizează formarea promotorilor pe teme precum programul Erasmus+ și mobilitățile studențești, vorbit în public, comunicare, promovare etc. Promotorii se regăsesc în 8 centre universitare din țară în care ESN România activează în prezent: Bacău, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța, Sibiu și Timișoara. Ei vor susține prezentări în universitățile din aceste orașe și nu numai. Fiecare grup de promotori are atribuite unul sau mai multe centre universitare din restul țării și, în funcție de cerințe, se vor putea deplasa către alte orașe pentru a participa la sesiunile de informare despre mobilitățile Erasmus+. Pentru mai multe informații despre proiect, puteți vizita paginile web (www.esn.ro) sau Facebook (www.facebook.com/ESN.Romania) sau contacta Coordonatorul Național al proiectului la adresa de e-mail PromotoriErasmus@esn.ro.
|
Înscrie-te la concursul I GO VET– Puterea Valorilor europene! Arată-ne în ce fel perioada de mobilitate VET te-a ajutat să devii un cetățean european și cum poți să îi inspiri pe colegii și prietenii tăi să adopte o valoare europeană!
Prin finanțarea ProBleu, școlile preiau inițiativa de a-i învăța pe copii cum să protejeze oceanele și resursele noastre de apă dulce. Școlile pot primi până la 7.500 de euro pentru proiecte care durează până la un an.
Înscrie-te la concursul I GO VET– Puterea Valorilor europene! Arată-ne în ce fel perioada de mobilitate VET te-a ajutat să devii un cetățean european și cum poți să îi inspiri pe colegii și prietenii tăi să adopte o valoare europeană!
Prin finanțarea ProBleu, școlile preiau inițiativa de a-i învăța pe copii cum să protejeze oceanele și resursele noastre de apă dulce. Școlile pot primi până la 7.500 de euro pentru proiecte care durează până la un an.