sigla Uniunii Europene
buton versiunea engleza
sigla Uniunii Europene
164974 Vizualizări

Ce înseamnă capacitatea operațională și financiară a unei organizații ?

Raspuns:

Capacitatea operaţională înseamnă că aplicantul are competenţele şi calificările necesare pentru a implementa proiectul în acord cu contractul de finanțare și Ghidul Programului. Evaluarea capacității operaţionale va lua în considerare: managementul organizației (rolul și numărul personalului implicat în gestionarea organizatiei), numărul personalului şi voluntarilor care vor fi implicaţi în gestionarea proiectului, istoricul privind proiectele europene implementate anterior (dacă este cazul), rezultatele monitorizărilor și auditurilor făcute de agenţia naţionala în cazul unor proiecte anterioare etc.

Capacitatea financiară înseamnă că aplicantul dispune de resurse stabile și suficiente de finanțare pentru a-și menține activitatea de-a lungul perioadei de desfășurare a proiectului și pentru a participa la finanțarea acestuia.

În cazul candidatilor care nu sunt institutii publice și bugetul solicitat depășeste 60 000 EUR, candidaţii trebuie să prezinte prin intermediul plarformei ORS contul de profit si pierdere si bilanţul pentru ultimul exerciţiu financiar încheiat. 

164974 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
22 Septembrie 2026 - 28 Septembrie 2026
Loc desfăşurare
Letonia
Perioada:
1 Ianuarie 2021 - 31 Decembrie 2027
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti
ULTIMELE ştiri
11 August 2026

Dacă reprezinți o primărie, o instituție de administrație publică locală sau un ONG care lucrează cu și pentru tineri la nivelul unei comunități locale, acest apel este pentru tine.

07 August 2026
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
22 Septembrie 2026 - 28 Septembrie 2026
Loc desfăşurare
Letonia
Perioada:
1 Ianuarie 2021 - 31 Decembrie 2027
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti
ULTIMELE ştiri
11 August 2026

Dacă reprezinți o primărie, o instituție de administrație publică locală sau un ONG care lucrează cu și pentru tineri la nivelul unei comunități locale, acest apel este pentru tine.

07 August 2026
 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.