Învață și dă mai departe - 2019 (Rezultate și prezentări)

3693 Vizualizări
Data: 7 Noiembrie 2019

 

Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) a organizat în data de 1 noiembrie conferința anuală de valorizare „Învață și dă mai departe!”.

Context

Evenimentul și-a propus să promoveze rezultatele unor proiecte de succes din domeniul educației, formării profesionale și tineretului cu accent asupra democrației participative. Participanții au fost invitați să reflecteze împreună asupra schimbărilor concrete pe care proiectul lor le aduce în comunitate și la nivel personal, dar și să cunoască măsurile pe care Comisia Europeană le propune pentru protejarea mediului în viitor.

La eveniment au participat 130 de persoane cu vechime sau aflați la prima experiență în implementarea proiectelor finanțate de Comisia Europeană: Erasmus+, Corpul European de Solidaritate și prin Granturile Spațiului Economic European. Aceștia și-au împărtășit experiențele în cadrul grupurilor de lucru discutând despre impactul pe care proiectul propriu îl aduce, prezentând elementele concrete prin care proiectele lor sunt prietenoase cu mediul sau identificând ce pot face ca proiectele să devină „mai verzi”.

Prezentări și rezultate

Mai jos, pentru cei interesați, găsiți atât prezentările din plen precum și rezultatele discuțiilor.

Sesiunea 1: Prezentări proiecte de succes din domeniul democrației participative

Rezultatele discuțiilor din sesiunea 2 – Proiectul meu, DOAR o picătură în ocean?

Discuții în ateliere despre Ce schimbare aduc prin proiectul meu în comunitate și organizație, în rândul beneficiarilor și la nivel personal?  Cum fac această schimbare? Cum mă asigur că schimbarea se produce?

Sesiunea 3 – VVV – Verde, Verde, Verde

Prezentarări pentru contextualizare:

Rezultate discuții faclitate  în ateliere VVV – Verde, Verde, Verde pe teme precum: Ce fac în proiect, în organizație și în comunitate pentru a fi mai prietenos cu mediul? Ce aș putea să fac mai bine de acum înainte? Cum mă pot sprijini viitoarele programe Erasmus, Corpul European de Solidaritate și SEE pentru a fi mai verde?

 

 


Adăugat de: Andrei Popescu

3693 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
18 Iulie 2022 - 22 Iulie 2022
Loc desfăşurare
Jud. Dolj, online, online
Perioada:
11 Iulie 2022 - 15 Iulie 2022
Loc desfăşurare
Jud. Botosani, online, online
ULTIMELE ştiri
23 Iunie 2022
10 Iunie 2022

Vrei să studiezi în România? Ești deja student aici? Sau poate tocmai ai fost acceptat să studiezi la o universitate din România? Atunci încearcă aplicația mobilă StudyinRomania! 

ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
18 Iulie 2022 - 22 Iulie 2022
Loc desfăşurare
Jud. Dolj, online, online
Perioada:
11 Iulie 2022 - 15 Iulie 2022
Loc desfăşurare
Jud. Botosani, online, online
ULTIMELE ştiri
23 Iunie 2022
10 Iunie 2022

Vrei să studiezi în România? Ești deja student aici? Sau poate tocmai ai fost acceptat să studiezi la o universitate din România? Atunci încearcă aplicația mobilă StudyinRomania! 

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.