sigla Uniunii Europene
buton versiunea engleza
sigla Uniunii Europene

Contractare proiecte aprobate la termenul 28 mai

3666 Vizualizări
Data: 25 August 2021

În atenția beneficiarilor de proiecte de solidaritate și de voluntariat depuse în cadrul programului Corpul European de Solidaritatate și aprobate la termenul de 28 mai!

 

 

Din motive legate de multiple sarcini suprapuse și numeroaselor proceduri inerente primului an de funcționare a noii generații de programe, traducerile contractelor și anexelor aferente proiectelor aprobate la Corpul European de Solidaritate în limbile oficiale UE (inclusiv în limba română) vor fi disponibile cel mai probabil în jurul datei de 10 septembrie. În consecință nu putem garanta trimiterea contractelor oficiale mai devreme de data de 15 septembrie 2021.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create de această situație.

 

Pentru a preveni și diminua efectele întârzierii trimiterii contractelor în cazul proiectelor care ar fi trebuit să înceapă în luna august sau ar fi urmat să înceapă în perioada imediat următoare, vă rugăm să luați legătura cu responsabilii din AN pentru proiectul dumneavoastră și să faceți o solicitare de amânare a începerii perioadei de proiect în conformitate cu reglementările Ghidului Programului.

 

Totodată, mai jos aveți la dispoziție versiunea în limba engleză a contractului și a anexelor sale.


Adăugat de: Eurodesk Romania

3666 Vizualizări
ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
23 Februarie 2026 - 23 Martie 2026
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, online
Perioada:
24 Aprilie 2026 - 1 Mai 2026
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Toată țara
ULTIMELE ştiri
18 Februarie 2026

„Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate” reprezintă o competiție dedicată recunoașterii performanțelor academice, profesionale și civice ale studenților români care studiază sau au studiat în afara României. 

28 Noiembrie 2025

Citiți despre cum a fost ediția din acest an!

ULTIMELE EVENIMENTE
Perioada:
23 Februarie 2026 - 23 Martie 2026
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, online
Perioada:
24 Aprilie 2026 - 1 Mai 2026
Loc desfăşurare
Jud. Bucuresti, Toată țara
ULTIMELE ştiri
18 Februarie 2026

„Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate” reprezintă o competiție dedicată recunoașterii performanțelor academice, profesionale și civice ale studenților români care studiază sau au studiat în afara României. 

28 Noiembrie 2025

Citiți despre cum a fost ediția din acest an!

 
Acest site foloseşte cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Mai multe informații aici.